Balcanizarea Clujului…

Unii o să spună că nu mai am dreptul să critic Clujul, fiindcă trăiesc în străinătate de ani buni.  La fel îmi spun și unii din Danemarca că nu am voie să critic sistemul unde o să stau cel mult trei ani de zile. Cred că orice sistem sau țară are nevoie de critici și ne mai trăind într-un loc anume, omul poate să reflecte într-un mod obiectiv asupra schimbărilor care se petrec între timp în acel loc.

După perioada lui Funar Gyuri, Clujul a cunoscut o creștere economică și socială de care a fost deprivată în perioada 1992-2004. Multe lucruri s-au schimbat în bine; străzi au fost asfaltate; am scăpat de băncile, pubelele, steagurile tricolore; au venit investitori; s-a modernizat în parte transportul public și o parte din centrul vechi.

Stând pe acoperișul Iuliu Mall, într-un loc unde în timpul copilăriei mă plimbam cu familia în jurul Lacului I din Gheorgheni, mi-am dat seama că mai mult ca oricând banul și interesele economice dictează harta Clujului. Clujul nu mai este un oraș locuibil unde omul să-și poată crească o familie. A dispărut zona verde din jurul lacului, fiind înlocuit de un mall grotesc, o stradă menită să fie cu sens unic, iar o parte din fostele poteci arată de parcă am fi la țară. La intrarea spre lac, pe lângă căminul de 1O etaje, a mai apărut un altul. Fostul deal unde ne duceam la săniuș a fost demult înlocuit de FSEGA. Dealul de lângă facultate a fost și el tăiat și înlocuit cu o altă construcție. Și nu numai în zona lacului s-a procedat astfel, ci în majoritatea cartierelor. Clujul arată precum o „zacuscă” și nu un oraș plănuit în prealabil. Pe fosta Cehoslovaciei, unde am crescut, în locul caselor au apărut blocuri de 1O etaje care nu respectă minimul spațiu prevăzut de lege între astfel de amplasamente. Mai mult de atât, parcarea mall-ului care a înlocuit o parte din zona verde din jurul lacului, va da locul a două clădiri gigant. Nicăieri în Cluj nu mai văd spațiu verde și stau și mă întreb. Dacă acum aș avea copil, unde l-aș duce la joacă?

Mă uit prin geamul din Danemarca, la blocurile de 3 etaje, între care sunt 5O de m de spațiu public verde, cu teren de joacă, teren de fotbal și baschet în fiecare 200 de m. Parcări suficiente pentru mașini și piste de biciclete. Încă sunt perplexat cum se poate da autorizație în Cluj, pe un teren menit să fie spațiu public. Cine, cu ce hârtii și câți bani poate să dovedească că un spațiu dintre blocuri poate fi distrus și înlocuit cu o monstruozitate de beton? Clujul nu mai e un oraș unde aș putea să-mi scot copilul la o plimbare. Un oraș nu are nevoie numai de parcuri planificate din 1O în 1O km, ci orașul în sine trebuie să arate ca un parc, luându-se în considerare anumite reguli de urbanism.

Adolescentul sau copilul care crește în Cluj în momentul de față este un animal închis într-o colivie. Mulți nu mai au bunici la țară, mulți nu mai știu că în jurul lacului cândva se putea plimba, fura corcoduși sau se putea da cu sania. Majoritatea sunt închiși în colivia Facebookului și Food Courtului, îngrășându-se pe prostiile oferite în mall. Mulți nu mai știu să vorbească, ci numai scot sunete care ar trebui să fie propoziții. „Că băi, că gadgetu’ meu de pă android nu mai e trendy…Că io nu șt’u” în sus și în jos. Și partea tristă e, că acest copil nu mai știe că a fost o altă realitate unde mingea, bibicleta și sania înlocuia gadgeturile mișto și foodcortu din ”mol”.

Aspectul general al orașului dă un sentiment de haos din Orientul Mijlociu. Nu se mai respectă normele de trafic. Omului îi e frică să mai pășească pe carosabil fără să fie zdrobit de un cocălar care își etalează mașina cumpărată de tati, care cu 15 ani în urmă fura carduri prin Franța sau dădea șpagă la greu vreunui corupt ex-comunist. Mă întreb unde se află poliția și de cu nu sunt aceste specimene de animale, că nu se mai înalță nici la rangul maimuțelor, sanționate corespunzător. Și mă întreb unde este minimul de bun simț, când un om pune în pericol viața oamenilor într-o zonă dens populată, accelerând mașina la dublu a ceea ce este permis. Centrul istoric este iarăși un amalgam de șaormării cu reclame de prost gust, clădiri istorice în trei patru culori diferite și cabluri peste cabluri, peste cabluri. Am numărat 34 de cabluri între două stâlpuri pe strada Memorandumului. Și se pare că nimeni nu mai este deranjat de ele, precum nici eu n-am mai fost deranjat acum 3 luni de zile de miile de steaguri din oraș. Prietena mea greacă a trebuit să mă întrebe ce-i cu steagurile. Crescând în perioada lui Funar, eram deja imun la ele.

Clujul mai are mult până când să fie numit Capitală Culturală Europeană. Pentru o astfel de inițiativă un oraș trebuie să arate că-și respectă valorile culturale moștenite, că orașul are un minim aspect de oraș planificat, că tinerii mai citesc câte o carte și nu numai se îngrașă în malluri jucându-se pe cele mai noi gadgeturi; că și ziariștii pun un minim efort în a scrie corect, cu cuvinte neîmprumutate și cu un minim obiectivism; că și clasa politică dă semne de bun simț și cultură; că oamenii scapă de fițe, de malluri, de cocălarism și mai pun accent pe adevăratele valori precum sănătatea, cultura, respectul reciproc și minimul de bun simț.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s