Steaguri, Jean d’Arc mioritic(ă), fotbal și nu numa’

 

Noa, dragi „tovarăși și prietini”, iacă-tă am și io o țârucă de timp să pun nește letere pe ecranul ăsta. Aflându-mă din anul Domnului 2007 pe meleaguri străine, momentan în țările Vikingilor, ascult cu nerăbdare veștile de pe meleagurile mioritice. Iarăși îi bai dom’le. Ba că vor secuii niște steaguri, ba că săraca Sabina o fost amenințată cu moartea, ba că niște ființe ma puțin chibzuite o ars steagul Ungariei. Tulai Doamne, fierbe țara! Ioi-ioi, spun ziarele noastre. Iarăși o pus Necuratu’ pe ungurii ăștia să facă bai pe meleagurile mioritice. Iarăși mongolii ăștia care o furat pământurile dacice (tulai vetă, unde erau dacii, sau dracii? în sec. IX după Hristos al nostr’) agită spiritele deja mult agitate.

Deci cam așè stau treburile și tulai o mai venit și marele război dintre cele două neamuri; meciul de fotbal de ieri. Care slavă Ălui de Sus, s-o terminat cu un egal și așè poa’ să-și țână ambele tabere gurile închise și să mai bea o cupiță de pălincă sau jânars. Stând așè în fața tastaturii, stau și mă mir până unde duce prostia umană și unde-i hotaru’ dintre bun simț și jurnalism obiectiv și profesionist. După care mai stau și cuget și îmi amintesc că astea-s niște fantezii d’ale mele. Bun simț și jurnalism obiectiv, și porcu’ rupe cucuruzu’.

Zilele trecute cităsc și io că-n Covasna o biată (sau beată?) fată inocentă, pură și get-be-get (ceva expresie din asta regățenească) patriotă s-o dus la școală, chiar de ziua maghiarilor, cu o bentiță tricoloră și vai Doamne o venit scroafa de dirigentă și i-o smuls bentița. Și dintr-o dată, parcă n-ar avea țara asta necazuri destule, săraca fată o devenit o Jean D’Arc din aia mioritică, care se înalță deasupra pericolului poporului migrator (mă mir și io, dacă oierii care transhumau pe vremuri, nu migrau și ei). Jurnalele noastre s-o năpustit asupra știrii, slăvind-o pe biata fată; de numai 15 ani? (poate e încă vergină, dar după ce o văzut ochii mei că se întâmplă în școlile de pe meleagurile noastre, m-aș mira). E așa de tânără, inocentă și deja patriotă! Păi săraca chiar în acea zi vroia să-și manifeste loialitatea față de țară. E ca și cum un creștin din Liban s-ar duce cu crucea în moschee chiar în timpul Ramadanului. Și o venit argumente, și argumente și niște idioți care o amenințat-o, și solidaritate și altele. Și tulai, mai aflăm, că săraca abia de o putut să cânte imnu’ patriotic de 1 Decembrie din cauza direcțiunii udemerești. Și poporu’ stă și rumegă tăte prostiile și behăie. Păi concetățene, nu te-ai întrebat măcar o țârucă dacă școala era deschisă pe 1 Decembrie? Păi nu e 1 Decembrie sărbătoare națională? Și tulai săraca fată, inocentă, Jean d’Arcul mioritic, nu avea atâta bun simț să-i lase pe ăia în pace de ziua lor națională? Doar noa, lumea rumegă, behăie și gândește mai cu greu. Totuși conviețuirea înseamnă bun simț și respect reciproc, mai ales în zilele sensibile (nu alea zile cu always ultra).

Noa și după biata nostră fătucă, să revenim la fotbal. S-o făcut marele meci. Iarăși în jurnalele din Cluj apar articole peste articole cu niște huligani din Ungaria și decapitări și vin commenturile pe măsură. Cu huuuăăă, huuăă. Ne fură Ardealu’ și mèrem și decapităm și noi. Și vin întrebările cu „păi ungurii cu cine țân?”. Tulai, oare îs loiali față de țară și altel? Că totuși loialitatea se vède la un meci de fotbal… Ia, să vă zică Gashi cu cine țâne el și să mai explice o țârucă de context istoric semi-recent.

Ieri sară, ca orice suporter care se respectă, mă aflam la o petrècere la o bună prietină cu niște prietini. Da, aci în țara Vikingilor. Și am băut jin și bère și ne-am simțit bine. „Hyggelig” cum zic vikingii ăștia. Și vai că o trecut timpu’, și vai că am uitat de meci și am aflat rezultatu’ când am venit acasă la 1 noaptea. Și ce m-o bucurat remiza. Măcar acu’ toată lumea își ține gura și își vède de treabă.

Și ia așè mă uit prin jurnale și văd o postare mei veche a lui Tihamér Czika pe Adevăru’, preluat de Olahus. Cu cine țân ungurii când joacă România? Dânsu’ explică bine din perspectiva lui, secui fiind care mai apoi o venit la Cluj. Io vă explic din perspectiva mè, ungur din Cluj care s-o mutat de ani buni din România.

Fiind mic coptil cu plete, știam că-n lume există două limbi. Maghiara pe care o auzeam la școală și acas’ și româna când jucam cu coptiii în fața blocului. Mai era engleza din Dallas, dar pe vremea aceea credeam că e ceva limbă din aia talmeș-balmeș. Eram două familii de unguri din circa o sută de familii. Și iată și contextu’ istoric; perioada 1992-2004 când un imbecil de Funar fiind votat de 6O/7O% din populația Clujului o fu’ primar al orașului comoară timp de 12 ani. Era o perioadă când mai primeai un șut în fund din partea coptilului român în autobuz dacă vorbeai „bozgorește”; când tăt era vopsit în tricolor (chiar și coșurile de gunoi; ce respect față de simbolurile naționale?!); când câte o colegă de 12 ani venea acas’ pălmuită că pe 1 Decembrie o îndrăznit să grăiască ungurește pe stradă cu o altă colegă; când maică-ta te lăsa la școală cu „în autobuz să nu vorbești ungurește coptile că nu le place oamenilor”; și când în timpul meciurilor România-Ungaria răsuna sub geamul nostru de la etajul unu’, eterna „afară cu ungurii din țară” (totuși am doi părinți cu studii universitare și mă miram ce caută în cartieru’ ăla); și când într-o seară după un astfel de meci ne-au aruncat geamurile cu roșii și ouă. Și dacă mă întreabă cineva cu cine țân când Ungaria joacă împotriva României, cred că răspunsul vine de la sine. Cu Ungaria, pentru-că în mediul în care io am crescut nu mi s-o dat șansa să țin cu România când  juca împotriva Ungariei, mulțumită vecinilor noștrii și lui Funar. Și totuși în orice alt meci, când România juca împotriva altor neamuri, țineam cu România. În ’98 când România bătea Anglia săream în sus și în jos cu taică-meu și urlam cu tot blocu’ când înscria România. Și vremurile astea o trecut și acu’ pentru mine meciurle astea nu prea mai au importanță. Și așè e bine să fie. Îs meciuri de fotbal, nu războaie inter-etnice.

Deci dragii mei vă îndemn să fiți chibzuiți. Să nu credeți tăt ce vedeți la „tembelizor” și tăt ce citiți prin jurnale. Un meci de fotbal să nu fie un război între neamuri ci un eveniment sportiv și ăl mai bun să câștige. Iar dacă încă rumegați tăte porcăriile, mai citiți o carte și călătoriți pe alte meleaguri. Mai pupați o altă fată, dintr-un alt neam. Că ui, că eram și io coptil năzdrăvan și nu mă interesa dacă fata pe care o pupam era Mărie sau Mária sau era așè mai mixtă din ambele neamuri. Și acu’ sunt cu o elenă și așè e bine să fie.

Întocmit în Țara Vikingilor, 23 martie, 2O13

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s