Are Clujul nevoie de tramvai?


În Octombrie 2010 Clujul a primit în cadrul Programului Operaţional Regional 36 de milioane de euro, ca şi pol regional de creştere. Banii respectivi provin din fonduri europene care sunt destinate dezvoltării oraşului. Primăria a decis să fie modernizat Parcul Central, respectiv linia de tramvai din oraş. Cu privire la modernizarea Parcului Central, o consider o iniţiativă necesară care pune în valoare un parc istoric care a devenit un simbol al oraşului (precum şi clădirea emblematică a Cazinoului).

Însă, modernizarea liniei de tramvai mi se pare inutilă pentru următoarele motive:

–         linia de tramvai nu este despărţită de partea carosabilă, precum în Oradea de ex. Astfel mi se pare că tramvaiul încurcă inutil traficul din Mănăştur, Centru, Zona Gării şi Bulevardul Muncii

–         tramvaiul nu are o istorie lungă în oraş, linia de tramvai fiind construită la sfârşitul anilor 70, începutul anilor 80 pe bulevarde care erau destinate traficului auto

–         achiziţionarea de noi tramvaie este extrem de costisitoare, preţul unui tramvai fiind între 1,2-1,4 milioane de euro, fiind de aproximativ trei ori mai mare decât preţul unui autobuz

–         montarea de noi şine nu numai că va perturba traficul pe unele dintre arterele principale ale Clujul, până la sfârşitul anului 2012, dar este o operaţiune costisitoare.

Ce ar fi trebuit să facă primăria:

–         banii să fie folosiţi pentru modernizarea parcului de autobuze RATUC, astfel cu banii cu care se cumpără 12 noi tramvaie, s-ar fi putut achiziţiona 36 de autobuze noi care sunt imperios necesare într-un oraş aparent european, unde mai circulă autobuze şi troleibuze de 30 de ani vechime (româneşti, sau gunoaie aruncate de francezi)

–         arterele pe care circulă tramvaiele să fie asfaltate, astfel ajutând la fluidizarea traficului

–         înlocuirea tramvaielor cu autobuze

Acum, este deja prea târziu, dar banii respectivi puteau fi destinaţi unor proiecte care ar fi ajutat transportul urban mai mult.

 

Cluj-Napoca, 23 August 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s